„Amoru-i un copil pribeag

Ce-n veci cu legi nu poti sa-l stapanesti.

De nu-ti sunt draga, tu mi-esti drag

Si de-mi esti drag, sa te feresti!”

...Suna a romanța dar, in fapt, nu-i deloc așa, chiar daca in vechile carciumi bucureștene cu ștaif melodia (aria!) intrase in repertoriul multor interprete („dizeuze”, unele dintre ele avand destule in comun cu personajul fictiv originar). Refrenul pentru Habanera din opera Carmen (1875) de Georges Bizet („L'amour est un oiseau rebelle”) debuta in forța cu ditirambicul  „L'amour est enfant de Bohême” al protagonistei dar in prima și, apoi, consacrata versiune romaneasca (inclusiv pe scenele oficiale) a devenit „Amoru-i un copil pribeag” – ceea nu e deloc același lucru, insa surprinde fidel caracterul volatil, ratacitor, nestatornic al iubirii in cheie nu neaparat autohtona.

In Vechii București, atat de pitorești la modul arhaic dar și, in același timp, extrem de receptivi la noutate (fie ca aceasta venea pe filiera greco-fanariota, balcanic-osmanlaie, kiseleffian-muscaleasca, bonjurist-franțuzita, teuton-germanica sau cine mai știe de care, dupa cum bateau bezmetic vanturile Istoriei), iubirea/amorul/liubovul iși facea de cap discreționar, de la vladica la opinca, inflacarand imaginația poeților (unii dintre ei numarandu-se printre victimele sale predilecte), risipind avuții nemasurate, contrariind, vai,  opinia publica și, nu o data, generand consecințe politice teribile.

Intre aceste coperți am vrut sa alatur o parte dintre legendele sentimentale mai mult sau mai puțin cunoscute care jaloneaza harta istorico-afectiva a peisajului din aceasta urbe contradictorie și controversata și care, recompuse livresc, inca reușesc sa produca nu puține satisfacții de substituire unui cititor contemporan deloc inhibat de stereotipurile perpetuate de manuale și de discursul propagandistic „oficial”.

...Veșnic indragostit,

                                     Dan-Silviu Boerescu