Bucureștii au fost dintotdeauna un oraș complicat, populat cu personaje uluitoare, care l-au transformat constant intr-un „targ al deșertaciunilor” umane, cu momente succesive de glorie și agonie.

Spectacolul istoric bucureștean a fost animat de o sumedenie de figuri fabuloase, adesea extravagante, care și-au hranit „pohtele” cu o frenezie unica, fie ca era vorba despre iubire, putere, avere sau – da! – mancare (nu doar hrana sufleteasca, ci și rasfaț culinar, al „foalelor” și al minții deopotriva, conform axiomelor „sandamarinului” pastorelian!), dar și cu „ighemoniconul” de rigoare, caci orice traseu existențial era, in fapt, un ritual inițiatic bine intiparit in firidele complicate ale subconștientului colectiv.

Intr-adevar, „fandoseala” bucureștenilor cu nume va fi avut mereu acea doza inerenta de gratuitate, insa pitorescul degajat cu generozitate și candoare de acțiunile lor eroi-comice se integreaza perfect in atmosfera orașului pe care aviatorii interbelici il recunoșteau de departe de la fumul miilor de gratare cu mititei care ardeau necontenit, hranind diacronic visurile, „ambațurile” și, uneori, nebuniile stilate ale „ipochimenilor” de legenda, care au facut ca sub fiecare pietricica din caldaram sa se ascunda cate o farama de istorie picanta – in toate sensurile posibile! Vivat! „Bere, antren, lautari!” Și – de ce nu? –, aici la Porți(i)le Orientului, unde totul este luat cu o inenarabila „ușuratate”, mititei dolofani, mustind de zemuri nenumite, dar indesați temeinic in „fliutele” cu șampanie, spre deznadejdea snoaba a dușmanilor „apelpisiți”…

Dan-Silviu Boerescu