Indisponibil
Oprina Evelina
Educație și formare: studii universitare de doctorat, Facultatea de Drept, Universitatea din București (1999-2004), absolvite cu distincția cum laude, disciplina Drept procesual civil (îndrumător științific: prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu); curs postuniversitar de pregătire psihopedagogică și metodică, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Academiei de Studii Economice din București; curs manager de inovare, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației; studii universitare de licență, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (1993-1997).
Experiență profesională: director al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române; membru în Consiliul Superior al Magistraturii (2017-2023); judecător la Tribunalul Ilfov (2011-2023); judecător la Tribunalul București (2010-2011); judecător la Judecătoria Sectorului 6 București (2004-2010); profesor universitar la Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, la disciplinele Drept procesual civil și Drept execuțional civil (2014-prezent); conferențiar universitar, lector universitar, asistent universitar, preparator (1998-2014); director al Revistei Române de Jurisprudență (2020-prezent); director al programului de masterat „Carieră judiciară” din cadrul Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București; director științific și redactor-șef al Revistei Române de Executare Silită (2009-2016); membru în Comisia de elaborare a Legii de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă (2010-2011); membru în diverse comisii de concurs pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul juridic superior; membru în diverse comisii de doctorat.
Activitate de cercetare științifică: Executarea silită – dificultăți și soluții practice (coautor), coordonatori E. Oprina, V. Bozeșan, Ed. Universul Juridic, București, 2016, 2017, 2021; Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II. Art. 527-1.134 (în coautorat), Ed. Universul Juridic, București, 2016; Minispețe – Drept procesual civil (coordonator), Ed. Solomon, București, 2016, 2019; Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă. Modificările aduse executării silite. Comentarii pe articole. Modele orientative de acte (coautor), Ed. Universul Juridic, București, 2015; Drept procesual civil, vol. I, Teoria generală, Ed. Universul Juridic, București, 2019; Tratat teoretic și practic de executare silită, vol. I și II (coautor), Ed. Universul Juridic, București, 2013; Executarea silită în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2007, 2008 (ed. a 2-a), 2009 (ed. a 3-a), 2011 (ed. a 4-a); Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. III. Art. 1650-2664. Contracte speciale. Privilegii și garanții. Prescripția extinctivă. Drept internațional privat (coautor), Ed. Hamangiu, București, 2012; Instituții de drept procesual civil, vol. I și II, Ed. Universul Juridic, București, 2010; Participanții la procesul civil, Ed. Rosetti, București, 2005; Drept procesual civil – Culegere de spețe pentru seminarii și examene (coautor), Grupul Editorial National – Editura pentru Știinte Naționale, București, 2003; alte articole, studii, note, comentarii, în diverse reviste de specialitate juridică; coordonator al Colecției „Codul de procedură civilă”, Ed. Universul Juridic; participări în calitate de speaker la numeroase conferințe naționale și internaționale; membru în comitetele științifice ale diferitelor conferințe și organizator de conferințe.
Premii: premiul „Traian Ionașcu” pentru lucrarea Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Art. 527-1.134, 2016, acordat de Revista română de drept privat, 2017; premiul „Mihail Eliescu” pentru lucrarea Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, vol. II, Art. 527-1.134, acordat de Uniunea Juriștilor din România, 2016; premiul „I.L. Georgescu” pentru lucrarea Tratat teoretic și practic de executare silită, acordat de Uniunea Juriștilor din România, 2013; premiul „Savelly Zilberstein” pentru cel mai bun studiu publicat în Revista Română de Executare Silită, 2011; premiul „Istrate Micescu” pentru lucrarea Participanții la procesul civil, acordat de Uniunea Juriștilor din România, 2005.

Istoricul tău