Indisponibil
Odină Adriana-Nicoleta
Este cadru didactic titular la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării - Departamentul de Administrație și Management Public, Centrul Universitar Reșița, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj Napoca
Principalele activități desfășurate sunt cele didactice și de cercetare la discipline de profil juridic din domeniile de competență: Drept Public (Teoria generală a dreptului, Drept constituțional, Drept administrativ, Dreptul mediului, Dreptul afacerilor etc.).
Avocat definitiv și membru al UNBR din 01. 10. 2011 până în prezent.
Ca experiență profesională în domeniu a absolvit:
Studii postdoctorale la Academia Româna, Institutul de Economie Mondială; București
Studii doctorale la Universitatea de Vest, Timișoara
Studii postuniversitare de masterat la Universitatea Tibiscus, Timișoara
Studii universitare - Facultatea de Drept - Universitatea din Craiova - Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu”
Studii liceale: Liceul de Filologie – Istorie, Craiova
În decursul activității este autor sau coautor al mai multor publicații (cărți și articole de specialitate) în edituri, reviste sau volume ale unor manifestări științifice din care amintim:
Odină N. A. (2019), Protecția şi garantarea drepturilor subiective naturale - Contribuții teoretice la studiul dreptului natural, (teza de doctorat - Coord. Șt. Prof. univ. Mihai Gheorghe – Univ. de Vest, Timișoara
Odină A. N. (2015), Libertatea de exprimare şi dreptul la viață privată şi de familie - Interferențe, perspective și probleme ale protecției şi garantării acestora (Teza postdoctorat - Coord. Șt.: CS I Napoleon Pop &. Prof. univ. Sever Irin Spânulescu - Academia Română, I.E.M., București
Odină N. A. & Mihai Ghe. (2012), Drept natural cu conținut evolutiv?, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca
Odină N. A. (2010), Dreptul afacerilor, Vol. I și II, Ed. univ. Eftimie Murgu, Reșița; Odină N. A. & Vișan M. (2010), Metode moderne de cercetare în științele socio-umane şi analitic descriptive; Odină A. N. & Stancovici A. (2018), Științe Politice;
Odină N. A. (2013), Considerente teoretice cu privire la instituțiile publice și responsabilitatea în domeniu - Abordare juridico-managerială, Ed. Publibanat, Reșița
Stancovici A., Pau C-L., Odină N. A. (2022), Elemente și metode de management, Ed. Pro Universitaria
Odină N. A., Pau C-L. (Coord. 2022), Studii de administrație, management și bună guvernare, Ed. Pro Universitaria, București
Istoricul tău