Barbu Denisa

Barbu Denisa
Educație și formare: diplomă de licență în Drept, Facultatea de Drept, Universitatea București (2001), studii postuniversitare de master, La Gestion des Entreprises, Universitatea Paris XII, Val de Marne (2003-2004); master în Administrație Publică Europeană, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice (2004-2005), specializare în Ideea de unitate europeană de la planul Marshall la proiectul de tratat asupra Constituției Uniunii Europene – în cadrul acțiunii „Jean Monnet”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice, Acțiunea Jean Monnet (2005), specializare în Rolul evaluării în procesul didactic, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic (2018), doctor în drept, Drept internațional public, Drept internațional penal, Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, București (2014), cercetător postdoctorat (prin adeziune) în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/140106, „Programe doctorale și postdoctorale în sprijinul cercetării”, aflat în perioada de sustenabilitate, contract nr. 13/14.06.2016, iunie 2016 – septembrie 2018.

Experiență profesională: avocat, Cabinet de Avocat „Barbu Denisa”, Târgoviște, jud. Dâmbovița (2002 – prezent), cercetător asociat gradul II abilitat, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”, București, Academia Română (2024 – prezent), președinte al Comisiei de Etică în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, Universitatea „Valahia” din Târgoviște (2024 – prezent), membru asociat, Academia de Științe Juridice din România, București (2023 – prezent), conferențiar universitar, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Drept și Științe Administrative (2022 – prezent), avocat, Baroul Dâmbovița, Târgoviște.

Activitate de cercetare științifică: Cărți: Enciclopedia Juridică Română, vol. V (lit. O-P) (coautor, 2025), vol. IV (lit. J-N) (coautor, 2025), vol. III (lit. F-I) (coautor, 2022), vol. II (lit. D-E) (coautor, 2022), vol. I (lit. A-C) (coautor, 2019); Elemente de drept internațional, Ed. Lumen, Iași, 2022; Contestația privind durata procesului penal, Ed. Lumen, Iași, 2021 (coordonator); Competenta judecătorului de camera preliminară, Ed. Lumen, Iași, 2019 (coautor); Drept procesual penal. Partea generală, curs universitar, Ed. Lumen, Iași, 2016; Drept procesual penal. Partea generală, caiet de seminar, Ed. Lumen, Iași, 2016; Principiile procesului penal, Ed. Lumen, Iași, 2015; Răspunderea persoanei fizice în dreptul internațional penal, Ed. Lumen, Iași, 2015; Genocidul, infracțiunile contra umanității și cele de război. Repere în Codul penal român în raport cu Statutul de la Roma, Ed. Lumen, Iași, 2015.
Articole: peste 150 de articole și studii în domeniul dreptului procesual penal, dreptului internațional public, contenciosului internațional, dreptului penal.
Nu am găsit produse care să corespundă selecției.